Eurodeputatul Carmen Avram, raportor din umbră pe dosarul privind bunăstarea animalelor – adoptat în Plenul PE – a mulțumit colegilor de negocieri pentru faptul că acest raport stabilește un echilibru între sporirea bunăstării animalelor și sprijinirea financiară a fermierilor, care nu trebuie să simtă disconfortul noii legislații.
Textul final a trecut de Plen, pe 15 februarie 2022, cu o majoritate clară, de 496 de voturi. Printre măsurile propuse de eurodeputatul Carmen Avram și adoptate de parlament se numără:
– resurse financiare noi pentru fermieri;
– posibilitatea accesării de eco-scheme pentru bunăstarea animalelor;
– solicitarea unui studiu care să analizeze impactul asupra zootehniei al noilor măsuri;
– extinderea celor cinci directive europene cu speciile de animale care nu beneficiază de atenție, în prezent;
– revizuirea indicatorilor de bunăstare, astfel încât aceștia să fie clari și ușor de măsurat;
– revizuirea controlului în ferme, astfel încât să fie eliminate abuzurile;
– menținerea caracterului voluntar pentru etichetarea produselor în funcție de criterii de bunăstare.
Mai mult, în timpul discursului său, europarlamentarul Carmen Avram i-a atras atenția Comisarului european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Stella Kyriakides, că, în lipsa unei clauze de reciprocitate cu țările terțe, fermierii europeni și, implicit cei români, ar putea fi înghițiți de o avalanșă de importuri ieftine, slabe calitativ și departe de standardele europene.
În răspunsul său, Comisarul european, Stella Kyriakides, i-a dat asigurări europarlamentarului român că importurile vor fi controlate, astfel încât să nu creeze dezavantaje economice sectorului zootehnic european. Vezi declarațiile complete aici: https://youtu.be/vvTQMfPhE7A
„Agricultura europeană respectă cele mai înalte standarde de bunăstare animală, iar noul Pact Ecologic poate transforma sectorul zootehnic european în lider absolut la nivel global. Pentru ca aceste ambiții să devină realitate, e nevoie, însă, de finanțare adecvată, atât de la Bruxelles, cât și din statele membre”, a fost mesajul transmis de europarlamentarul Carmen Avram, încă din luna octombrie, 2021.
Până în 2023, legislația europeană privind bunăstarea animalelor urmează să fie revizuită de Comisia Europeană, în contextul Noului Pact Ecologic și al strategiei „De la fermă la furculiță”.
Intervenția eurodeputatei Carmen Avram în Plenul Parlamentului European, pe subiectul bunăstării animalelor.