Comisia Europeană a răspuns interpelării eurodeputatei Carmen Avram, făcută după uciderea, într-o parcare de camioane din Franța, a tânărului șofer profesionist Mihai Spătaru. Conform Comisiei, atacurile recente confirmă nevoia dezvoltării unor rețele de parcări securizate pentru șoferii de camioane, iar 11 proiecte – pentru construirea a 41 de zone de parcare suplimentare sigure – au primit deja finanțare.
„Având în vedere recentul eveniment tragic din Calais, unde un șofer român de camion a fost înjunghiat într-un spațiu de parcare, intenționează Comisia să consolideze reglementările în materie de sănătate și siguranță în sectorul transporturilor?
În acest caz particular, având în vedere numeroasele articole din mass-media despre conducătorii auto înjunghiați de migranți în Calais, ce măsuri a luat Comisia?”, întreba eurodeputata Carmen Avram la scurt timp după moartea tragică a șoferului român.
În răspunsul său, Comisia condamnă recentele atacuri violente împotriva șoferilor de camioane și arată că: „Aceste evenimente tragice sunt inacceptabile și este clar că siguranța șoferilor de camioane pe drumurile europene trebuie consolidată și trebuie tratată ca o prioritate.
Aceste incidente au confirmat necesitatea dezvoltării unei rețele de parcări protejate și sigure pentru șoferii profesioniști. Odată cu adoptarea Pachetului de Mobilitate 1, în iulie 2020, Comisia a fost împuternicită să adopte acte delegate de stabilire a standardelor UE care să ofere detalii suplimentare cu privire la nivelul serviciilor și securitatea zonelor de parcare protejate și cu privire la procedurile de certificare pentru zonele de parcare. Comisia lucrează în prezent la dezvoltarea acestor standarde, oferind cerințe clare pentru nivelurile de securitate și un nivel comun de servicii pentru aceste zone de parcare.
În plus, Comisia a oferit, de asemenea, finanțare pentru dezvoltarea de locuri de parcare securizate în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei (CEF) și va continua să facă acest lucru în cadrul noului CEF. Într-adevăr, în cadrul celei mai recente cereri de propuneri CEF 2019 privind infrastructura sigură și securizată, 11 proiecte au primit finanțare pentru dezvoltarea a 41 de zone de parcare suplimentare sigure și securizate ale UE în Europa pe rețeaua transeuropeană de transport.”