Noutate: promovarea consumului de carne riscă să nu primească finanțare
Direcțiile de finanțare ale programului de promovare a produselor agro-alimentare europene, pe anul 2021, sunt corelate cu strategiile De la fermă la furculiță și Biodiversitate și au câteva elemente de noutate față de anii trecuți. În 2021, jumătate din banii alocați vor merge către promovarea consumului de produse organice din UE, dar vor continua să fie promovate programele de calitate, inclusiv cele privind vinurile, fără însă a fi promovat consumul de vin. În ceea ce privește consumul de carne roșie, acesta urmează să fie exclus de la finanțare în acest an, a anunțat Wolfgang Burtscher, Directorul General al DG AGRI – Comisia Europeană, în ședința Comisiei de Agricultură a Parlamentului European (AGRI), de miercuri, 24 februarie.
„În noul Plan de Combatere a Cancerului se afirmă că ar trebui eliminate din schema de promovare consumul de carne roșie și de carne procesată, întrucât pot provoca apariția cancerului. Dar, Organizația Mondială a Sănătății scrie următoarele:
«Carnea roșie are valoare nutrițională si este important să păstrăm echilibrul între riscurile și beneficiile consumului de carne roșie și de carne procesată. Cancerul este o boală complexă și noi credem că nu există dovezi convingătoare, care să sugereze că atât carnea roșie, cât și carnea procesată, cuprinse în diete echilibrate, cresc riscul îmbolnăvirii. Niciun aliment nu a fost dovedit a provoca sau trata cancerul»
Dacă am anula promovarea acestor produse, fermierii europeni și-ar putea pierde motivația de a îmbunătăți sustenabilitatea produselor lor, iar consumatorii s-ar îndrepta spre produse importate din țări terțe, care au grade inferioare de sustenabilitate, calitate și bunăstare a animalelor, ceea ce va dauna sustenabilității în general”, a declarat în ședința AGRI, eurodeputata Carmen Avram, membră a acestei comisii.
Directorul General Wolfgang Butscher nu a prezentat studiile care demonstrează legătura dintre apariția cancerului și consumul de carne roșie și procesată, dar a spus că, în opinia sa, dovezile sunt suficiente în această direcție. Decizia de a nu include consumul de carne roșie în lista produselor promovate de Uniunea Europeană în statele terțe va aduce o lovitură în plus sectorului zootehnic și așa asaltat de obligațiile noului Pact Ecologic European.