Conținutul se încarcă...

O nouă speranță pentru micii producători de pui și iepuri

O nouă speranță pentru micii producători de pui și iepuri

Micii producători de pui și iepuri din România ar putea să își sacrifice animalele, din nou, în fermă, deși acest lucru a fost interzis de la începutul anului.

Această interdicție a afectat micul producător și a contrazis atât Strategia „De la fermă la furculiță”, care sprijină lanțurile scurte de aprovizionare, cât și reforma Politicii Agricole Comune, în centrul căreia se află micul fermier.
Prin urmare, în cadrul sesiunii mini-plenare de la Bruxelles, din această săptămână, eurodeputata Carmen Avram a susținut un amendament prin care cere modificarea Regulamentul 853/2004, redând astfel posibilitatea micilor producători de pui și iepuri să-și sacrifice animalele fie direct în fermă, pentru a le comercializa în piețe, fie la poarta fermei.

Prin sprijinirea acestui amendament, europarlamentarul Carmen Avram reiterează mesajul ferm, transmis și în cadrul dialogului avut cu reprezentantul Comisiei Europene, în luna februarie 2021, prin care atrăgea atenția că, pentru micii producători, condițiile de autorizare sunt o povară financiară. Atunci, un reprezentant al Comisiei Europene a încercat să explice micilor crescători de pui și iepuri cum își pot ei sacrifica animalele în fermă, deși, în realitate, nu pot! Exercițiul de PR al reprezentantului CE i-a nemulțumit profund pe eurodeputații Comisiei AGRI, care însă nu s-au lăsat păcăliți.

Concluzia a fost că regulile s-au schimbat pentru crescătorii mici de pui și iepuri, aceștia fiind obligați, de la începutul acestui an, să apeleze la autorizații sanitar-veterinare și la abatoare, ceea ce presupune costuri mari și contrazice toate noile strategii pregătite pentru agricultori. Schimbul de opinii, de la acea dată, este disponibil aici: Comisia Europeană încearcă să îi ducă de nas pe micii producători de carne

Distribuie:
Cele mai citite:
Summitul de la Bruxelles s-a terminat, România a pierdut.