Conținutul se încarcă...

Delegația Română PSD din PE, întâlnire cu reprezentanții Cartel ALFA la Strasbourg

Delegația Română PSD din PE, întâlnire cu reprezentanții Cartel ALFA la Strasbourg: Impunerea unui salariu minim european este o necesitate. Coaliția de dreapta nu trebuie să uite că prima sa prioritate este ridicarea nivelului de trai al cetățenilor României.

Delegația Română PSD din Parlamentul European solicită Guvernului României să respecte principiile dialogului social în toate politicile pe care le inițiază și să aibă ca prioritate ridicarea nivelului de trai al românilor. În acest context, eurodeputații PSD au avut o întâlnire, la Strasbourg, cu reprezentanții Confederației Naționale Sindicale Cartel ALFA.

Într-o scrisoare transmisă Parlamentului European și reprezentanților României din Grupul Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Cartel ALFA a atras atenția că măsurile de austeritate adoptate de Guvernul României, blocarea dialogului social, politica fiscală dezechilibrată între capital și lucrători și politica salariilor mici plasează întregul cost al crizei sanitare și economice asupra lucrătorilor și a celor mai vulnerabile categorii ale populației.

Oficialii români din Parlamentul European au reamintit că, în timpul guvernărilor PSD, salariul minim a fost majorat succesiv, cu 43,8%, respectiv de la 878 de lei net, la finalul lui 2016, la 1263 de lei net, în 2019, în timp ce majorarea realizată de guvernarea de dreapta în anul 2021, s-a făcut doar printr-o indexare cu rata inflației.

“PSD s-a implicat și se va implica în continuare în promovarea conceptului de salariu minim european, având întâlniri repetate cu sindicatele și cu mediul de afaceri. Această soluție este importantă atât din punct de vedere social, pentru garantarea unui nivel de trai decent în România, cât și pentru menținerea forței de muncă, dat fiind că România s-a confruntat cu cel mai mare fenomen de migrație al angajaților din Uniunea Europeană. În aceste condiții, chiar dacă actuala coaliție de guvernare nu depune eforturi în acest sens, dimpotrivă, impunerea unui salariu minim european în România este o necesitate”, au arătat reprezentanții Delegației Române.

De asemenea, în cadrul întâlnirii, șeful eurodeputaților PSD, Dan Nica, și reprezentanții Cartel Alfa au schimbat opinii în legătură cu Planul Național de Redresare și Reziliență, social-democratul arătând că așa numitul PNRR este un nou eșec al Guvernului Cîțu, fiind un document inconsistent din cauza absenței dialogului real cu patronatele, sindicatele și societatea civilă.        

Organizația reprezentativă la nivel național, Cartel ALFA, a organizat în această perioadă evenimentul Caravana drepturilor sociale, pentru a atrage atenția asupra necesității adoptării unor politici sociale orientate către cetățeni, prin aplicarea principiilor Pilonului European al Drepturilor Sociale. Caravana a început pe 1 iulie la București, iar în drum spre instituțiile europene de la Bruxelles și Strasbourg, s-a oprit la Ambasadele României la Budapesta, Viena, München și Luxemburg.

Organizația reprezentativă la nivel național, Cartel ALFA, a organizat în această perioadă evenimentul Caravana drepturilor sociale, pentru a atrage atenția asupra necesității adoptării unor politici sociale orientate către cetățeni, prin aplicarea principiilor Pilonului European al Drepturilor Sociale. Caravana a început pe 1 iulie la București, iar în drum spre instituțiile europene de la Bruxelles și Strasbourg, s-a oprit la Ambasadele României la Budapesta, Viena, München și Luxemburg.
Distribuie:
Cele mai citite:
Summitul de la Bruxelles s-a terminat, România a pierdut.