Este rodul unei negocieri dure, care a durat aproape o lună, timp în care am făcut front comun, atât alături de colegii mei români din celelalte grupuri politice, cât și de europarlamentari din statele membre din afara zonei euro, dar și a unei coordonări strânse cu Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE. Mă bucur că delegația României a reușit să impună principiile solidarității și tratamentului egal în piața unică în acest dosar extrem de important pentru țară.”
Membră a Parlamentului European – #EUestitu