Bun găsit la #EUeștitu, sunt Carmen Avram și astăzi vă povestesc despre plenare, voturi și modul în care gândește un europarlamentar, atunci când își dă sau nu acordul pentru un document care va influența mersul Uniunii Europene. Mă refer la europarlamentari în general.
Deși pentru mulți pare simplu – apeși pe un buton, și gata – votul dat într-o plenară a Parlamentului European e, de fapt, ca un balet pe sârmă, făcut de un strateg care trebuie să fie abil și foarte vigilent. Pentru că, uneori, atunci când votezi un raport, îți dai girul pentru o lege care va afecta 450 de milioane de europeni, din care 20 de milioane de români. Acel buton se apasă, prin urmare, doar când ai ajuns la capătul unui șir lung de calcule, riscuri versus beneficii, din care țara ta să iasă cât mai bine. Din păcate, asta nu e posibil de fiecare dată, dar de fiecare dată trebuie să încerci.
- Guvernul propriei țări. Sigur, dacă ai acasă un guvern onest și iubitor de toată țara, nu doar de propriul electorat. Europarlamentarii din țări cu astfel de guverne primesc, din timp, indicații legate de voturi importante. Iar deputatul, ar trebui să se conformeze, pentru ca el să se asigure că țara și oamenii ei nu vor fi afectați de acea lege. Pentru că, deși unii susțin contrariul, adevărul e că în UE nu toți suntem la fel. Să luăm, de exemplu, închiderea centralelor nucleare din Europa. Vot care a și existat. Austria, de exemplu, va vota imediat pentru. Ea nu are nici acum centrale nucleare, deci n-o interesează ce va fi după interzicerea lor. România, însă, fără centrala de la Cernavodă, nu va putea fi independentă energetic într-o Europă în care minele de cărbune se vor închide, gazul va fi și el scos treptat, iar vântul și soarele nu sunt suficiente, pentru eoliene și panouri solare. Deci, statul român îți va recomanda să votezi împotriva eliminării centralelor.
- Sectorul care e vizat. În exemplul nostru, energia. Dacă guvernul țării tale consideră că trebuie închisă centrala de la Cernavodă, datoria ta, de europarlamentar, e să stai de vorbă și cu sectorul în cauză. Se poate întâmpla ca deciziile guvernului să nu coincidă cu nevoile reale ale țării tale. Dacă ne uităm la ce se petrece, de un an și jumătate în România, nu e exclus să primești indicații care nu corespund realității și nevoilor țării. Vedem ce s-a întâmplat cu agricultura din România, cu intențiile de privatizare a spitalelor sau de vânzare a ultimelor companii de stat. În aceste condiții, discuțiile cu sectorul îți pot schimba opinia, dacă ți se explică argumentat de ce nu e bine ce spune guvernul. Sau, în alte situații, pot exista campanii de lobby, despre care am și vorbit într-un episod trecut, iar aceste campanii pot influența voturi.
- Partidul din care faci parte. PSD, de exemplu, are ca pilon principal protecția socială. Ca urmare, când apeși butonul, trebuie să fii sigur că decizia în cauză nu va duce la pierderea de locuri de muncă, la afectarea unui întreg sector sau chiar la dispariția lui. Trebuie, deci, să te lupți mai întâi pentru supraviețuirea acelui sector. Dar, dacă știi că deja el e condamnat la dispariție – să zicem, de exemplu, mineritul de uraniu pentru centrala de la Cernavodă – socialiștii vor avea grijă ca în raport să fie prevăzute compensațiile pentru angajați și finanțarea reconversiei profesionale. Spre deosebire de PSD, PNL e orientat spre business, deci problema liberalilor va fi, în principal, protejarea afacerilor private dezvoltate pe lângă acea mină de uraniu. Iar USR, cu sau fără mine de uraniu, vrea să fie respectat statul de drept.
- Grupul politic european din care faci parte. Odată înscris într-un grup, ai obligația de a respecta valorile lui. S&D, grupul meu, de exemplu, e foarte verde, pentru că are deputați din multe țări care sunt foarte departe în materie de respectarea mediului, și în care verdele a devenit deja politică internă. Prin urmare, S&D îmi va indica, probabil, să votez interzicerea centralelor nucleare. Problemă! Ce se întâmplă dacă nu respecți în mod repetat valorile grupului? Poți fi marginalizat – și grupul nu te mai susține în decizii importante pentru țara ta – sau, în cazuri extreme, exclus. Și marginalizarea, și excluderea vin cu foarte multe dezavantaje.
- Politica internă a țării din care vii. De exemplu, dacă aș fi un socialist din Ungaria, în opoziție față de guvernul de la Budapesta, aș juca la Bruxelles, astfel încât să-i produc pagube lui Viktor Orban, rivalul meu. Daca Orban vrea centrale nucleare, votez pentru interzicerea lor. Dacă nu vrea, votez pentru păstrarea lor. După care, mă duc la Budapesta și îl fac pe Orban una cu pământul pentru modul în care a votat partidul sau, la Bruxelles. Acest joc vă poate explica, de exemplu, ce s-a întâmplat în Parlamentul European cu Monica Macovei și campania anti-PSD, de acum 3-4 ani.
- Comisiile din care faci parte. Dacă deputatul e în Comisia pentru cultură, de exemplu, va privi cu mai multă detașare subiectul interzicerii centralelor nucleare și va vota în funcție de celelalte puncte descrise până acum. Dacă însă deputatul face parte din Comisia de mediu, e un politician abil, iar țara lui nu are probleme cu interzicerea centralelor, el știe că își poate negocia votul cu un coleg francez, a cărui țară are 56 de reactoare nucleare. Așa că îi spune acestuia – fie, o să votez acum ca tine, dar îmi rămâi dator pentru un vot viitor, care mă va interesa pe mine. Astfel de înțelegeri se fac frecvent, doar că promisiunile nu sunt întotdeauna respectate.
- Grupul politic care depune amendamente în raport. De exemplu, chiar dacă sunt decente, amendamentele extremiștilor vor fi aproape întotdeauna respinse de celelalte grupuri politice. Există un așa zis cordon sanitar în jurul grupului ID, pentru a-l împiedica să-și răspândească ideile extremiste.
- Anumite amendamente, chiar dacă par acceptabile, pot fi respinse în masă din cauza limbajului neregulamentar folosit. Sau din cauza subiectului din acel amendament, dacă el nu are legătură directă cu raportul. De exemplu, respingi un amendament despre reglementarea televiziunilor dacă el apare în raportul despre centralele nucleare, pentru că e, cum se spune, în afara scopului.
- Și cel mai grav, interesele politice meschine. Adică, există deputați care analizează rapoartele din plenară, urmăresc subiectele care stârnesc controverse în țara lui și votează astfel încât să poată crea apoi scandal acasă, arătând cu degetul spre deputații altor partide.
- Propria conștiință.
În concluzie, când ajunge în Plenul Parlamentului, eurodeputatul trebuie să fi analizat toate aceste puncte, sau măcar unele dintre ele, să vadă care e raportul pagube/beneficii pentru țară și abia apoi să apese butonul.
Mă opresc aici și revin curând, cu un alt episod din culisele parlamentului european, la #EUeștitu.
