Se încarcă...
EUestitu

#EUestitu​ – De ce se duc 400 de milioane de euro pe apa sâmbetei?

#EUestitu​ e o campanie pe care o lansez astăzi, pentru că tu ai dreptul să afli nu doar ce ți se spune după o decizie a UE care te influențează, dar și ce se petrece în culise până la hotărârea finală, care vine de la Bruxelles: ce interese sunt, cine li se opune, ce este lobby-ul și cât de puternic e, ce poate face un europarlamentar sau, uneori, ce nu poate face și cine nu-l lasă.

Acesta e cazul de astăzi, din primul episod „EU ești tu”.

_________________

Abonează-te la canalul meu de Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCL-phP0WGkWa8yLfE_7imIw
Urmărește-mă pe Facebook: https://www.facebook.com/carmenavramoficial

_________________

Transcriere video:

Bun găsit, tuturor! Vreau să încep astăzi o serie de „corespondențe”, pentru a vă ajuta să intrați în culisele deciziilor luate la Bruxelles, să înțelegeți mecanismele prin care un europarlamentar, ca mine, își poate ajuta țara și să descifrați ce se ascunde uneori în spatele unei turbulențe europene, sau scandal național cu iz european, pe care liderii încearcă să-l cosmetizeze ca să iasă ei bine.

Să luăm un exemplu, care se poate aplica însă, ca procedeu, absolut fiecărui subiect de dezbatere din Parlamentul European.

Chiar acum trebuie luată o decizie rapidă dacă investim sau nu în irigațiile pentru agricultura din România.

Pentru a-și salva producția de hrană și pentru a pune în aplicare strategiile noi, dure și obligatorii decise de Uniunea Europeană, agricultura din România are nevoie urgentă de apă. Noi, teoretic, am putea aloca bani pentru irigații din faimosul Plan de Redresare și Reziliență, cel adoptat la Bruxelles, pentru a ieși din criza Covid. Dar Comisia Europeană nu prea vrea să ne lase să cheltuim din acești bani pe irigare de terenuri. Nu pentru că e Comisia rea, ci pentru că, din 2019 încoace, deși am avut fonduri, inclusiv europene, destinate fix acestei necesități, guvernele Orban și Cîțu au blocat sistematic proiectele începute de fostul ministru Petre Daea. Aproape 400 de milioane de euro se duc acum pe apa sâmbetei, sau la alții…, pentru că avem lideri complet dezinteresați în a susține agricultura românească.

Ce poate face un europarlamentar în acest caz? În condițiile în care propria lui țară trimite semnale la Bruxelles că nu e interesată de un subiect, marja de manevră a unui deputat european se reduce drastic. Degeaba am susținut eu, și alții, în Comisia de Agricultură, necesitatea finanțării irigațiilor. Degeaba am introdus amendamente în acest sens, degeaba am făcut interpelări la Comisia Europeană și la Ministerul Agriculturii condus de dl Oros. Atâta vreme cât, la București, ministrul agriculturii și cel al fondurilor europene nu negociază în favoarea României, agricultura noastră e condamnată la moarte lentă. În fapt, ei n-ar trebui decât să-i explice Comisiei că irigațiile sunt astăzi mai necesare ca oricând- din motive de secetă extremă, de deșertificare, de obligația de a trece la culturi eco, de reducerea îngrășămintelor și așa mai departe. Dar, la București nu se vrea.

Așa că România, care, din suprafața ei agricolă, și-ar putea hrăni nu numai toată populația, ci și alte sute de milioane de europeni, va rămâne un importator masiv de mâncare, scumpă și uneori de calitate îndoielnică.
Am vorbit despre acest subiect, din două motive: pentru că el s-a dezbătut azi în plenul Parlamentului European, si e frustrant să vezi că nu ești lăsat să faci bine țării tale. Și doi, pentru că în curând veți auzi cum se zbate guvernul pentru a ajuta agricultura și trebuie să știți care e adevărul.

Mulțumesc și revin curând cu alte vești de la Bruxelles!